Enspirit FORUM
Puteti sa imi lasati orice mesaj, parere, idee, sfat sau problema personala sau de orice alt gen in cadrul forumului si va voi raspunde cat se poate de rapid.
Lista Forumurilor Pe Tematici
Enspirit FORUM | Lista de useri | Cauta | Inregistrare | Login

CHAT GENERAL | CHAT ENSPIRIT | POZE ENSPIRIT

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie.ro:
luiza93luiza
Femeie
21 ani
Hunedoara

cauta Barbat
20 - 60 ani
Enspirit FORUM / Discutii cu tema spirituala / Intrebari cu subiect psihologic,psihosomatic sau de psihiatrie   Postati raspuns
Autor
Mesaj Pagini:  1 2 3 4 5 6 ... 10
sergiu magyari
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 22-02-2006
Postari: 2
Ma pot vindeca de depresie, cam cat tine o depresie?Va multumesc

25-02-2006 14:51:14
E-mail Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81

sergiu magyari a scris:

Ma pot vindeca de depresie, cam cat tine o depresie?Va multumesc



Depresia este o boala comuna si deci frecventa la om.Pana la 10 ani nu exista depresie in sens de boala dar dupa pubertate si mai ales adolescenta ea sufere un mare salt.

Depresia este o boala vindecabila atat spontan dar mai ales cu medicamente si psihoterapie profesionala.

Depresiile pot fi:

1.Sociale sau de stres si sunt cele mai usor de vindecat

2.Depresii psihologice,psihogene care adauga la stres o anumita structura psihica.Si ele se vindeca dar mai ales prin psihoterapie

3.depresii somatogene care tin de existenta unei boli somatice stiute sau nu.Se vindeca in functie de boala somatica pe care o are pacientul

4.Depresiile endogene sunt depresii pe baze genetice,care sunt determinate de modificari enzimatice la nivelul creierului.
Se vindeca dar cursul lor este ceva mai lung

Deci intrebarea dumnetale poate capata un raspuns in functie de diagnostic si incadrarea in unul din cele 4 categorii

Categoric orice depresie se vindeca.Dar sub orice depresie se ascunde autodeprecierea pana la suicid si deci cale fara intoarcere.

DE ACEEA MERGI LA PSIHIATRU----nu la vindecatori care se vara in problema(bioenergeticieni,homeopati,vrajitori etc).

Pentru mine este treaba ta.

Legea spune ca pacientul isi alege vindecatorul.

Eu doar sfatuiesc dar nu oblig.


550/412px 39.2KB


25-02-2006 17:17:49
E-mail | Site Citati
cristina
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 23-02-2006
Postari: 6

claudia a scris:

Nici nu stiu cum sa incep... 2005 a fost un an foarte istovitor, incarcat de evenimente solicitante, care s-au succedat cu o rapiditate incredibila. M-am confruntat, in primul rand, cu un stress cumplit la cele trei locuri de munca, cu oboseala acumulata in trei ani in care nu am avut nici o vacanta si cu cel mai trist eveniment din viata mea de pana acum: moartea tatalui meu. Am 32 de ani si am crezut mereu despre mine ca sunt o persoana puternica, capabila sa fac fata oricarei situatii, indiferent de dificultate. Ei, experienta ultimului an mi-a demonstrat contrariul. Cand am aflat diagnosticul tatalui meu (27 ianuarie 2005) am avut un soc si am inceput sa ma simt rau. Eram speriata stiind ca are cancer si ca va muri atat de curand. De cate ori imi suna mobilul (am trei job-uri, deci 3 telefoane) aveam convingerea ca ma suna mama sa-mi spuna ca s-a terminat si ma speriam atat de tare ca abia imi adunam fortele sa ma uit pe display sa vad cine suna. Am trait in spaima asta vreo 6 luni, pana cand tatal meu a murit. Evident, nu mi-am permis un concediu in tot timpul acesta, a trebuit sa joc teatru pentru ca tata nu a stiut niciodata ca are cancer, a trebuit, deci sa rad, sa stau de vorba cu el, sa ne plimbam impreuna, sa-i urez la multi ani de ziua lui cand a implinit 55 de ani, stiind ca evenimentul asta e ultimul de acest gen pe care il sarbatorim... Ma rog... Starea sanatatii mele s-a inrautatit. Am inceput sa fac primele atacuri de panica, aveam vertijuri de nu puteam sta pe picioare, muschii ma dureau de atata incordare, nu ma puteam relaxa orice as fi facut... M-am adresat unui endocrinolog, care mi-a recomandat xanax si lexotan. Am respectat schemele de tratament, am ascultat muzica, am facut masaje de relaxare si dupa 6 luni ma simteam la fel de rau. Cred ca ar trebui sa ma exprim deja la timpul prezent, pentru ca la fel ma simt si acum. Ieri am fost la un psihiatru si m-a diagnosticat cu tulburare anxios-depresiva, recomandandu-mi anxiar si trittico. Urasc medicamentele astea si nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa traiesc asa un cosmar. La un moment dat, intrerupsesem, evident la indicatia medicului, tratamentul cu xanax si lexotan. Efectul a fost ca zece zile nu am putut iesi din casa... Ameteam, nu ma puteam tine pe picioare, se invartea pamantul cu mine... Acum trebuie sa iau anxiar si trittico. Fac bine ce fac? Nu mai stiu in cine trebuie sa am incredere, in ce tratament... Am vreo sansa sa ma fac bine datorita unor medicamente pe care le urasc din tot sufletul si cu care nu sunt de acord?
Multumesc.
Claudia

din nou va scriu.Ma simt bine cand intru aici .V-am zis ca m-am simtit bine de la mirzaten si anxiar dar dupa 3 saptamani  au reaparaut atacurile de panica.Credeti-ma ca le urasc.Ma simt asa de vulnerabila in fata acestei boli>
Si imi e ciuda ca sunt tanara si arat inca bine si ma intreb daca am sa  redevin din nou acelasi fata vesela si plina de energie care eram inainte?
Nu gasesc nici o explicatie logica la caldurile care ma iau atunci cand incepe atacul de panica.Ma ard narile si sinusurile,dupa ceafa si pe maini simt ca si cum m-ar intepa cineva cu  milioane de ace fierbinti.Oare mi se intampla numai mie ,ca nu am  citit despre aceste simptome?
daca poate cineva sa ma ajute cu un sfat sau cu o parere , va rog mult.
Am inceput sa fac sedinte de reflexoterapie dar iau in aceleasi timp si medicamentele alopate de medicul psihiatru.Fac bine?


15-03-2006 15:54:32
  Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81
Cristina,

Tratamentul medicamentos rezolva ceva=in cazul tai crizele de panica= temporar cu riscul dependentei de anxiolitice.Nu inseamna ca medicul a gresit ci doar ca a initiat tratamentul si nu a mers mai departe.

personal am succese de 100% eventual cu tatamente similare-nu conteaza ce tranchilizant,sunt multe si niciunul nu este minune- dar apoi se trece la behaviortherapy,un tratament psihoterapic bazat pe reflexe conditionate-principiul fiind ca prin invatare patologica mata ai facut anxietatea,panica-este normal prin desvatare,care este tot o invatare inversa -sa scapi de crize.

Cauta in oreasul dumnetale un psihiatru care face si tratament medicamentos si in acelasi timp incepe behaviorterapia despre care am vorbit mai sus.
tine-ne la curent cu ce faci


15-03-2006 16:59:34
E-mail | Site Citati
cristina
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 23-02-2006
Postari: 6
dar e bine ca fac reflexoterapie si masaj?am un medic pe care il pot suna la orice ora si am si asistenta.Dar eu sunt ingrijorata ca atacurile de panica ma vlaguiesc.Si ma sperii usor .am inceput sa citesc forta gandirii pozitve .Imi doresc mult sa imi revin.Mult de tot.

16-03-2006 00:57:01
  Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81
Cristina,

Reflexoterapia este o metoda alternativa zisa medicala si nu se incadreaza in metodele stiintifice medicale.

Din punctul de vedere medical este o-psihoterapie armata-adica o metoda care porneste de la o asigurare nedocumentata stiintific dar se bazeaza pe credulitatea si falsa asigurare data de cei care o practica,

Pentru crizele de panica,o metoda oarba,nestiintifica are singurul avantaj ca nu are efecte secundare,nu poate face rau.


Singura metoda actuala pentru crizele de panica este un tratament medicamentos,dublat de behaviorterapie,cu scaderea pana la sistare a medicamentelor.

Crizele de panica fac parte din asa zisele booli moderne,nevroze urbane sau boli ale betonului marilor orase.

Psihiatri le considra de gravitate minora,sunt vindecabile 100% cu metoda care am expus-o mai sus,dar pe langa acest lucru,pe baza studiuli medical socio-psihologic se recomanda schimbarea stilului de viata anterior al pacientului si care a dus la declansarea fenomenului.

Foarte multi suportă si fac psihoterapia si medicatia,se vindeca dar continuand acelasi stil de viata(viteza,stres,nerealizari in viata personala etc etc) ajung din nou la a face crize si cred ca au ceva incurabil.

de aceea numai un specialist bun poate dirija ambele aspecte:adica medicatie,psihoterapie si sa discute cu pacientul schimbarea stilului de viata fara a dauna succesului social,profesiei ,pentru a nu diminua statutul social al pacientului.

restul reflexoterapie,energeticieni,vrajitori este treaba pacientului,noi ii privim ca persoane care paraziteaza medicina care are slabiciuni mari,mai ales in problema relatiei medic-pacient


81/93px 3.5KB


16-03-2006 07:39:42
E-mail | Site Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81
Tratamentul psihologic-Psihoterapiile
      Prin psihoterapii se înţeleg acele metode terapeutice care utilizează mijloace psihologice.Este de fapt o acţiune psihologică,cu intenţie terapeutică precisă, metodică. Metodele se adresează mai ales stărilor emoţionale şi de personalitate,precum şi a tulburărilor diferite,utilizând mijloace psihologice.
      Frank subliniază că la baza psihoterapiilor moderne stau două mari curente istorice:tradiţia magico-religioasă şi realitatea empirică.Este meritul incotestabil a lui Freud de a fi pus psihoterapia în drepturi,ca o disciplină ştiinţifică.In afara studiilor lui Freud,tot în acest cadru se înscriu cercetările lui Pavlov asupra reflexelor condiţionate, urmate apoi de cercetările lui Thorndike şi apoi Skinner,privind importanţa reflexelor condiţionate instrumentale.
      In afara acestor surse,psihoterapia se mai bazează şi pe o a treia-existenţialismul (pentru Husserl,Sartre reacţii ca angoasa,disperarea sunt considerate ca răspunsuri la condiţiile existenţei).Astfel pe baza freudismului, behaviorismului şi a existenţialismului,după cel de al doilea război mondial,a apărut în USA şi Europa Occidentală o explozie de tehnici psihoterapeutice, utilizate în toate stările psihopatologice şi psihosomatice şi la toate vârstele. Treptat,monopolul  asupra psihoterapiei a fost pierdut de către medici,apar tot mai multe şcoli psihoterapeutice.Se poate vorbi astăzi (Requet), de o criză a psihiatriei contemporane,care încearcă să se debaraseze de "ceea ce este organicist" exagerat şi de modelul medical pe care l-a acceptat la începutul secolului,orientându-se în prezent,aproape cu exclusivitate spre psihoterapii.
      Psihoterapia pentru a fi autentică nu are nevoie neapărat de apanajul medical,motiv pentru care,astăzi este tot mai mult practicată de persoane care nu au neapărat o calificare medicală.
      Apariţia psihotropelor a făcut ca psihoterapia să pătrundă şi în terenul tenebros al psihozelor,domeniu greu abordabil până la acea dată de către psihoterapie.Dispersia psihoterapiei a apărut în cadrul a diferitelor grupe de vârstă,a diferitelor specialiţăţi,în diferite afecţiuni.Pentru fiecare psihoterapie, esenţial rămâne relaţia dintre pacient şi psihoterapeut,experienţa personală a psihoterapeutului,în domeniul respectiv.Pacientul vine pentru a găsi înţelegere,compasiune şi căldură,relaţii în care să nu fie depreciat,în care să i se respecte demnitatea,lucru cu atât mai important la tinerii bolnavi.
      Rezumând elementele favorabile psihoterapiei,Frank enumeră pe următoarele:
1.o relaţie de încredere,impregnată emotiv faţă de un psihoterapeut recunoscut;
2.un cadru protejat în care pacientul poate îndrăzni să-şi exprime gândurile şi sentimentele încurcate sau umilitoare şi să exteriorizeze un comportament socialmente,fără a suferi consecinţe în viaţa de toate zilele;
3.o teorie care permite terapeutului de a explica simptomele sau problemele pacientului;
4.un procedeu bazat pe această teorie şi la care să adere atât pacientul cât şi terapeutul;
      Dar psihoterapia nu se opreşte numai la individ.Problema organizării psihoterapeutice a asistenţei medicale pune atât probleme de organizare instituţională,pe baze psihoterapeutice,cât şi problema particularităţilor diferitelor forme de psihoterapie şi grupe de bolnavi la care aceste metode se aplică.Numărul tulburărilor emoţionale (mai ales la tineri),este destul de mare,motiv pentru care psihoterapia trebuie să ocupe un loc important în terapeutică.

                                             Fundamentarea psihologică a psihoterapiilor
     Explicarea psihoterapiei variază în funcţie de numeroşi factori.Unul dintre aceştia ar fi de exemplu vârsta.Astfel dacă la o persoană matură,psihoterapia are de a face cu o personalitate formată,ea urmărind să o destructureze şi apoi să o restructureze,la adolescenţi,personalitatea trebuie să se formeze chiar în cursul psihoterapiei,atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.
      Speranţa,subliniază Frank,este motorul numărul unu care aduce pe pacient la psihoterapeut.Această speranţă trebuie “speculatăâ€Â?de către psihoterapeut,pentru a crea pacientului o “predispoziţie psihoterapeuticăâ€Â? care să facă din psihoterapie un lucru aparte,deosebit,eventual misterios.
      Abordarea psihoterapeutică trebuie încărcată de semnnificaţii,latura emoţională jucând rolul principal în psihoterapie.Mesmer a introdus pentru aceasta  termenul de catarsis iar Freud,pe cel de abreacţire,transfer,ceea ce arată rolul jucat de emoţie în cadrul psihoterapiei.
      Pentru Balint toate psihoterapiile,indiferent de teoriile şi tehnicile pe care se bazează,se sprijină pe câteva puncte fundamentale:
       1.înţeleg omul ca pe o persoană totală,ca o individualitate,cu maniera sa unică de a simţi,voi,înţelege;
       2.înţelegerea universului omului,a relaţiilor umane care se desvoltă în jurul lui;
       3.pentru a avea efect,pacientul trebuie înţeles de către psihoterapeut,îi trebuiesc înţelese desvoltarea şi structura sa psihică;
      O mare importanţă pentru psihoterapeut o are înţelegerea dinamicii şi desvoltării psihicului uman,legile dinamice care conduc societatea umană de la familie,la marele mase,interacţiunea dintre individ şi strucrurile sociale în care trăieşte.Esenţa fenomenului,subliniază Balint,este aceea că o fiinţă slabă şi suferindă (pacientul) recurge la un terapeut pe care îl crede tare,mai erudit,mai apt de a-l ajuta.
     O altă problemă care face ca pacientul să aibă nevoie de psihoterapeut este şi aceea ca acesta să-şi manifesta propriile trăiri şi sentimente şi în consecinţă, de a-şi controla propriul comportament.Pacienţii au greutăţi şi emoţii puternice,penibile în relaţie cu alţii,stima lor faţă de sine este slabă şi resimt din plin sentimentul de eşec.
      Numeroşi psihoterapeuţi,mai ales la tineri,pun în cadrul preocupărilor psihoterapeutice problema slăbiciunii eu-lui (slăbiciune datorată unor incertitudini sociale,a importanţei presiunilor pulsionale,agresivităţii).In acest sens,tot Frank subliniază că toţi psihoterapeuţii încearcă să determine pacienţii în acţiunea de recâştigare a autostimei,încercând să-i convingă de posibilitatea autocontrolului.Toate tehnicile trebuie să întărească sentimentul stăpânirii de sine,permiţând pacientului să trăiască experienţe pozitive şi să-l determine a crede că progresul făcut,se datoreşte exclusiv lui.Nu se poate face psihoterapie dacă nu se oferă pacientului o speranţă,un viitor.
      Bowlly enumeră următoarele patru sarcini ale psihoterapiei:
          1.Sarcina cea mai importantă este asigurarea pacientului cu securitate, de pe baza căreia pacientul şi bolnavul să poată,împreună,să exploreze atât propriile lor relaţii,cât şi relaţiile cu ceilalţi.Pacientul trebuie convins că toate deciziile care îl privesc (cum să construiască o situaţie,care acţiune este mai bună,cum să fie ajutat),toate sunt acţiuni de care el este capabil.
         2.Pacientul este “însoţitâ€Â?de terapeut în toate situaţiile sale personale, pentru a fi astfel “învăţatâ€Â? cum să-şi manifeste sentimentele,gândirea şi acţiunea în asemenea situaţii.
        3.Terapeutul trebuie să atragă atenţia pacientului că chiar involuntar el tinde a interpreta sentimentele şi comportamentul psihoterapeutului faţă de el şi să prezică ce fel de acţiuni trebuie să facă el drept consecinţă.
       4.Să ajute pacientul pentru ca acesta să realizeze situaţia tipică în care se află şi reacţiile sale tipice la ea,inclusiv ceea ce se poate întâmpla între el şi terapeut,aceasta depinzând de felul experienţei lui cu figurile parentale din copilărie.
      Deşi aceste sarcini se concep distinct,în practică ele trebuie urmărite simultan.Experienţa infantilă a pacientului,îl poate determina pe acesta să nu înţeleagă sau să înţeleagă greşit pe terapeut.
       In terminologie tradiţională sarcinile psihoterapiei se refereau la furnizarea suportului,intrepretarea transferului şi construirea şi reconstruirea situaţiilor trecute,pe când sarcina terapeutului era de a-l ajuta să-şi reprezinte modelele figurilor de ataşament şi ale lui însăşi,care în afara realizării,îi va guverna percepţiile,prezicerile,acţiunile,ca şi cum aceste metode s-ar fi desvoltat în copilărie sau adolescenţă.Dar trebuie văzut şi în ce măsură tânărul este dispus a se modifica  în lumina noii experienţe pe care le va trăi în cursul psihoterapiei.
      O mare importanţă în cadrul psihoterapiei este şi maniera în care pacientul este dispus să-şi manipuleze sentimentul de vinovăţie (ei trăind într-un sistem social competitiv),bazat pe recompensăşi pedeapsă.Combinaţia dintre vină şi dependenţă la tineri,sau contradicţiile dintre valorile şi strucrurile sociale şi cererile persoanei în privinţa rolului social ar reprezenta după Anna Freud,principalele conflicte cărora adolescentul trebuie să le facă faţă.Bolnavii care vin la psihoterapie sunt în primul rând descurajaţi,ei au pierdut energia şi moralul,indiferent de entitatea nosologică.Ei nu mai pot face faţă unor situaţii existenţiale,iar când observă că totul este zădarnic devin anxioşi,plini de resentimente.
      Pacienţii care vin la psihoterapie sunt trişti,cu o autoimagine deficitară,cu sentimentul de rejet,cu pierderea încrederii în sistemul de valori,cu complexe de inferioritate (motiv pentru care se izolează,nu mai au speranţe).Apar pe acest fond anxietatea, agresivitatea, depresia,amărăciunea,culpabilitatea.
      O problemă importantă în cadrul psihoterapiei la tineri este aceea a agresivităţii şi a imaturităţii mecanismelor de apărare (ar explica şi insuccesele dar şi succesele spectaculare ale psihoterapiei).Din acest motiv metoda psihoterapiei trebuie să corespundă spaţiului,timpului şi tipului de personalitate.Atât terapeutul cât şi pcientul trebuie să corespundă “spirituluiâ€Â? epocii,comunităţii de cultură,fără de care o comunicare psihoterapeutică nu este posibilă.Pentru ca o metodă psihoterapeutică să devină operabilă ea trebuie să fie suficient de lungă,pentru a putea opera transformările necesare ale personalităţii,psihoterapia să ofere ,în finalul ei o “structură “ nouă care să corespundă idealului celor doi parteneri,cel puţin în parte.
      Şi Moron subliniază că majoritatea metodelor psihoterapeutice au în comun câteva elemente fundamentale:
       -încrederea într-o persoană care aduce ajutor;
       -atmosferă de comprehensiune;
       -posibilitatea exprimării deschise a problemelor;
       -posibilitatea de a face această expunere în afara cadrului logicii,al unei expuneri motivate;
       -posibilitatea abreacţiilor pulsionale în limbaj;
       -punerea în problemă a imaginii de sine;
      Rezumând la maximum scopurile psihoterapiei,trebuie să spunem că aceasta trebuie să fie suficient de lungă şi adecvată cazului iar la nevoie să ajute la maturizarea personalităţii (dacă este vorba de o rămânere în urmă.De altfel vârsta optimă pentru psihoterapie se situaiază în jurul vârstei de 20 de ani,vârstă la care maturizarea personalităţii este încheiată,în linii mari. Psihoterapeutul trebuie să-şi propună a explora sentimentele de neîncredere şi de culpabilitate (deculpabilizarea,securizarea).
       In al doilea rând abordarea depresiei,descurajării şi anxietăţii trebuie să ocupe de asemenea un loc important.
       In fine,tot în cadrul psihoterapiei se vorbeşte de importanţa “sprijinului existenţialâ€Â? pe care o psihoterapie de lungă durată îl poate avea,accesul liber la psihotreapeut pentru o bună bucată de vreme fiind impoartantă.Acest lucru este deosebit de important la tineri sau la aceia cu o imaturitate evidentă a personalităţii.


16-03-2006 19:07:11
E-mail | Site Citati
gaetano
Vizitator




kyttygra a scris:

am 21 de ani si sufar de depresie.Am impresia ca nimeni nu ma poate intelege sau ajuta.Ce pot face ca sa imi ies din starea asta? sunt studenta la medicina si nu pot invata iar asta ma descurajeaza si mai mult.ce credeti?


02-04-2006 20:28:39
E-mail Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81

gaetano a scris:


kyttygra a scris:

am 21 de ani si sufar de depresie.Am impresia ca nimeni nu ma poate intelege sau ajuta.Ce pot face ca sa imi ies din starea asta? sunt studenta la medicina si nu pot invata iar asta ma descurajeaza si mai mult.ce credeti?



gaetano,

Sa fii studenta la medicina si sa suferi de depresie si sa nu te duci la catedra de psihiatrie sa-ti rezolvi stuatia este de mare mirare.

Principial:


Intai se stabileste diagnosticul asa numitei dumnetale depresii si acest lucru il face cine stie psihiatrie si are experienta practica.

Depresia poate fi psihogena(sa zicem necazuri in dragoste,pierderi de persoane apropiate etc),,somatogena ca acompaniator al unor anumite stari somatice,legata de o anumita structura a personalitatii si in fine endogena,adica de cauze genetice si aici dumneta iti cunosti mai bine antecedentele heredo-colaterale.

Fiecare sortiment are un anumit tratament si o anumita gradare a raportului dintre tratament antidepresiv si psihoterapie.

dar nu trebuie uitat ca sub masca unei depresii poate debuta alte boli psihologice si chiar somatice si care au alt tratament,alta relatie medicatie_psihoterapie.

Iata dece este foarte important sa discuti cu un specialist.

Deci eu prin internet am schitat cateva directii,concretizeaza-ti diagnosticul si tratamentul cu un psihiatru de la catedra dumnetale de la psihiatrie.

Asa cum spuneau tovarasii chinezi,apele departate nu pot stinge focul.

Deci fuguta,fuguta la catedra de psihiatrie.Nimeni nu refuza un student la medicina.Iti spun eu din multa experienta.


200/149px 8.4KB


02-04-2006 22:14:50
E-mail | Site Citati
alina
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 06-04-2006
Postari: 1
va rog raspundet

06-04-2006 05:28:10
  Citati
Nick
Vizitator



Hi, nice site!
<a href="http://cheap-phentermine-37.com/lortab.html">lortab</a><a href="http://myleader.freewebsites.com/topiglan.html">topiglan</a><a href="http://cheap-phentermine-37.com/oxycodone.html">oxycodone</a>
http://cialis.search-pills-online.com/http://www.zyworld.com/levitra3http://zanaflex.search-pills-online.com/


11-04-2006 21:45:48
E-mail Citati
ofrb609
Vizitator



Buna ziua!  Problema mea incepe acum 4 ani si ceva cand am avut o cadere de calciu dupa care a urmat, asa mi s-a spus atunci, o spasmofilie, dupa care mi s-a dat diagnosticul de tulburare a sistemului neuro-vegetativ! Am luat de atunci ansilan si alprazolam in de 2 ori pe zi. De mentionat ca din momentul cand mi s-a facut rau, adica acum 4 ani ma confrunt cu o ameteala puternica, tremur al corpului, senzatii de lesin. lipsa de putere in organism, de concentrare! De cateva ori am si cazut pe jos din cauza acestor ameteli puternice, deoarece imi fugea imaginea din dreapta spre stanga de nu mai puteam sa imi fixez un punct de reper! In tot acest timp am fost prea speriat si ma acomodasem cu aceasta medicamentatie si speram ca intr--o zi sa se rezolve! Cert este ca in vara anului 2005, pe la sfarsitul lunii august mi-a fost f rau, si am crezut ca iar am ca de obicei o cadere de calciu! Am fost sa im fac analizele si surpriza: totul era in regula (calciu si magneziu). Atunci mi-am dat seama ca de fapt problema mea nu este caderea de calciu! A urmat o luna de chin, in care am crezut ca innebunesc! Totul mi se parea ciudat in jur! Am inceput sa reduc medicamentele si pana in prezent nu mai iau nici unul! Problema e ca am scapt de niste simptome cum ar fi frica, acei fluturasi in stomac. Acum o luna si ceva nu am mai rezistat si am fost iar la doctorul meu, la neurolog! Acesta mi-a prescris lexotanil 0.3Mg si seara inainte de culcare sa iau tritico si mianserin! Am urmat tratamentul lui cam o saptamana dupa care parca m-am simntit mai bine.......dar parca iar ma simnteam ciudat si tot ce era in jur! Acum dupa ce nu am mai luat tratamentul asta am inceput iar sa ma simnt rau: ameteli puternice, excitare in corp f mare, senzatia de energie foarte mare in organism, lipsa de concentrare, parca sunt undeva pierdut in spatiu si ma gandesc numai la lucruri care nu isi au rostul. De asta sunt confuz, nu mai stiu unde sa ma indrept, sa stiu daca problema mea este doar de natura psihologica sau poate sa existe cumva o neirigare corespunzatoare a creierului sau mai stiu eu ce!
Va multumesc mult!


13-04-2006 16:55:08
E-mail Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81
Ti-am raspuns pe forumul meu,celalalt la care ai postat:

http://19362005.3xforum.ro/post/46/1/pr ... e_natura_/


repet aici acelasi raspuns:


ofrb609 a scris:

Am postat "de ce natura?" ptr. ca nici eu nu mai stiu! Problema mea incepe acum 4 ani si ceva cand am avut o cadere de calciu dupa care a urmat, asa mi s-a spus atunci, o spasmofilie, dupa care mi s-a dat diagnosticul de tulburare a sistemului neuro-vegetativ!

1.Tot ce spui dumneta aici nu este in limbaj medical,nu exista cadere de ca si nici diagnosticul de spasmofilie,acest diagnostic fiind pus de medici nespecialisti care nu pot clasifica altfel fenomenul,pentru ca nu stiu psihiatrie

2.Am luat de atunci ansilan si alprazolam in de 2 ori pe zi. De mentionat ca din momentul cand mi s-a facut rau, adica acum 4 ani ma confrunt cu o ameteala puternica, tremur al corpului, senzatii de lesin. lipsa de putere in organism, de concentrare!

2.Este clasica recurgere la tranchilizante fara discernamant al medicilor de alte specialitati decat psihiatria

3. De cateva ori am si cazut pe jos din cauza acestor ameteli puternice, deoarece imi fugea imaginea din dreapta spre stanga de nu mai puteam sa imi fixez un punct de reper! In tot acest timp am fost prea speriat si ma acomodasem cu aceasta medicamentatie si speram ca intr--o zi sa se rezolve! Cert este ca in vara anului 2005, pe la sfarsitul lunii august mi-a fost f rau, si am crezut ca iar am ca de obicei o cadere de calciu! Am fost sa im fac analizele si surpriza: totul era in regula (calciu si magneziu). Atunci mi-am dat seama ca de fapt problema mea nu este caderea de calciu! A urmat o luna de chin, in care am crezut ca innebunesc! Totul mi se parea ciudat in jur! Am inceput sa reduc medicamentele si pana in prezent nu mai iau nici unul! Problema e ca am scapt de niste simptome cum ar fi frica, acei fluturasi in stomac.


3.Descrii foarte frumos crizele de anxietate acuta sau cum se mai numesc crizele de panica

4. Acum o luna si ceva nu am mai rezistat si am fost iar la doctorul meu, la neurolog! Acesta mi-a prescris lexotanil 0.3Mg si seara inainte de culcare sa iau tritico si mianserin! Am urmat tratamentul lui cam o saptamana dupa care parca m-am simntit mai bine.......dar parca iar ma simnteam ciudat si tot ce era in jur! Acum dupa ce nu am mai luat tratamentul asta am inceput iar sa ma simnt rau: ameteli puternice, excitare in corp f mare, senzatia de energie foarte mare in organism, lipsa de concentrare, parca sunt undeva pierdut in spatiu si ma gandesc numai la lucruri care nu isi au rostul.

4.neurologul nu este in aceasta specialitate si singura lui datorie era sa va trimita la medicii care se ocupa cu crizele de panica-psihiatri


5.De asta sunt confuz, nu mai stiu unde sa ma indrept, sa stiu daca problema mea este doar de natura psihologica sau poate sa existe cumva o neirigare corespunzatoare a creierului sau mai stiu eu ce!
Va multumesc mult!



5.Problema matale este doar psihologica,chestia cu irigarea creierului este o deductie a matale subiectiva si nereala.Cine are tulburari de irigare a creierului face crize altfel si mnici nu mai este constirent.


Deci fuguta,fuguta la un psihiatru care poate face si psihoterapie,pentru ca simtitul bine dupa alte tranchilizante gen calmelan,lexotamil,xanax,diazepam este de scurta durata si va mai poate duce pe timp lung si la dependenta care este o a 2-a boala si mata deja ai una.

Deci foarte aproxmativ(nu va stiu nici sexul,varsta ,istoria personala) dumnevoastra suferiti de crize de panica care este o suferunta de anxietate(frica fara motiv inteligibil) de tip acut,adica puternica si in crize,cu un noian de simptome somatice(le-ai descris mai sus) si care fac parte din criza de panica.


Este o boala frecventa in situatia concurentiala actuala,cu baia de stres in care ne scaldam si mai tine si de personalitatea dv.dinaintea debutului fenomenelor)personalitate timida,anxioasa,inclinata spre a crede usor ca este bolnava etc).

Tot ce va spun eu sunt generalitati.

Dv.cautati un psihiatru (de preferinta care are timp,un privat,si care va ia in sarcina pana la vindecare si dv.ii promiteti sa ascultati in ceea ce priveste medicatia si mai ales sa faca psihoterapie care este specifica pentru crizele de panica.

In aceste conditii starea dumnevoastra sigur va fi vindecabilşa.


Poate ca explorand cu el istoricul dv.personal se vor gasi situatii ale stilului dv.de viata care vor trebui schimbate.Nu ezitati si acceptati.

Nici un medic somatician(neurolog,endocrinolog,internist,cardiolog,de familie etc) nu dispune de inclinatia si metodele de a trata o asemenea stare.

daca aveti fobie de psihiatri si psihiatie este treaba dv,,trebuie sa va autoanalizati si sa acceptati ceea ce este in favoarea starii dv(spun stare caci noi psihiatri nu consideram ceea ce ai mata ca o boala,in sensul clasic al medicinii)

Cu stima


99/99px 3.6KB


13-04-2006 18:35:59
E-mail | Site Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81
Suferinta din dragoste,discutie pe msaj privat


Subiect:    cred ca am o problema....


Mesaj:    Nu stiu daca am nimerit bine aici, de multe ori ma uitam prin reviste sau sit-euri destinate unor astfel de oameni cu probleme mai mault sau mai putin personale, si ma intrebam cum se face de nu isi pot rezolva singuri aceste turbulente ale personalitatii.Si iata-ma si pe mine "disperata"caytand un loc si o persoana careia sa ii pot impartasi o parte din nemultumirile si intrebarile mele, pt a a-mi da o rezolvare miraculoasa..fapt ce stiu ca este imposibil.Dar...problema mea esta vesnica problema legata de dragoste si neimplinire..si...e si ciudat sa ma vad in situatia de a vb despre asta..Dar, cred ca va trebui sa fac un mic eofrt sa sa prezint pe scurt situatia....Am avut o relatie de apropae 2 ani cu un baiat de aceeasi varsta cu mine, si anume 21 de ani.O persoana impulsiva, puerila, si lipsita de simtul realitatii in ceea ce priveste comportamentul lui fata de mine.Am ajuns la un moment dat sa locuim impreuna, dar, dupa un anumit timp, destul de lung, satula de reprosuri legate de fapul ca in casa nu este aspirat de 4 zile sau ca mancarea facuta nu este pe gustul sau...si multe altele, care mi-au dat de inteles ca el nu este persoana potrivita pt mine...Nici nu ami stiu sa exprim acele lucruri care pe mine ma faceau sa sufar, incepand cu faptul ca era un f. mare zgarcit, imi cerea bani si pt sucul pe care il beam cand ieseam sau bani pt orice lucru cumparat in casa, pe langa faptul ca ma jignea de fata cu ale persoane straine sau mai putin straine(in functie de imaginea pe care dorea el sa si-o creeze..daca era vb de colegii sai de la la facultate, se comporta ca un mielusel cand erau ei de fata) si multe altele care m-au facut pana la urma, ca intr-o zi, din senin sa imi fac bagajul si sa plec.As vrea sa relatez faptele cat mai putin subiectiv, sa nu il acuz doar pe el ca a facut prea multe greseli si ca eu sunt nevinovata.Poate chiar nu faceam mancare buna si atat de des, sau poate in casa nu era mereu curatenie perfecta, dar l-am iubit mult si din acest motiv am tot asteptat si am sperat sa se schimbe ceva la el.Acum, a ramas singur in garsoniera pt care trebuie sa plateasca singur chirie si restul, iar acest fapt il omoara, deoarece cum am mai zis este f.zgarcit si egoist,alta caracteristica care nu a facut decat rau acea inlantuire de fapte si intamplari.La inceput ma hotarasem sa o termin odata cu aceasta mutare, dar mi-a fost greu sa ma despart asa dintr-o data de tot ce a fost,.Asa ca, am hotarat sa mai continuam, iar el acum, dupa vreo 2 saptamani dupa ce am plecat si am decis sa mai continuam, imi spune ca l-am lasat singur fara nici un motiv, ca am plecat fara sa ma uit inapoi si ca el vrea sa luam o pauza, sa vad si eu cum este cand esti lasat.Iar aceasta reactie a sa, nu mi se pare decat lipsita de sens, influentata de dorinta de razbunare a sa.Poate vrea sa imi dovedeasca de ce este el in stare si ca poate sa ia decizii la fel de drastice si brste ca ale mele.Pt mine e greu acum sa imi dau seama ce vrea el de fapt, deoarece imi spune ca e greu la serviciu, cu facultatea, si nu mai are energie si pt mine.Ca nu mai are timp si dispozitia necesara sa ma bage in seama cand voi fi in preajma lui.I-am zis ca e mai bine sa ne despartim decat sa facem pauze si sa ne amagim in acest mod.Concluzia?am vazut un reportaj despre o prostituata care a fost salvata de acea echipa ce facea reportajul din mainile pestelui ei.Dupa un timp, ea se intoarce la el.Nu ma inotorc la el.Doar ca sunt atat de lipsita de o gandire rationala acum, incat nu as vrea sa fac ceva necugetat, de care sa imi para rau acum sau mai tarziu.Si nici nu stiu daca il mai iubesc, dar mi-ar fi greu sa o termin cu el, sunt o persoana care se adapateaza greu dar nu urata.Adica, as putea sa am prieteni mult mai aratosi sau cu alte calitati decat el.C ema face oare sa mai suafar si sa prelungesc aceasta stare de letargie?stiu ca trebuie sa o termin , dar mi-e greu, sunt prea in nori acum pt a imi da seama ce e bine..si daca imi dau seama, nu stiu daca am puterea sa fac ceva.Doresc un sfat, o parere, ceva care s ama faca sa vad si lucrurile astea din afara.MULTUMESC.




1.In primul rand nu stiu daca sunt in masura sa va dau sfaturi,avand in vedere ca suntem pe sisteme de referinta foarte deosebite,de sex deosebit,de varsta deosebita.
Dar pentru ca ati intrebat si asteptati un cuvant de la mine o sa incerc cu scuzele de rigoare si cu sufletul impacat ca v-am avertizat si ca nimic nu va obliga sa-mi urmati sfaturile.

In primul rand deosebirile de morala si maniera de a privi relatiile dintre sexe.

Ceea ce ati facut dv.este o casatorie consensuala ca sa nu-i spunem concubinaj,o asociere doar in sens biologic,pentru ca „dragostea� la varsta dv.are mai ales motivatii biologice,emotia sau dragostea cum va place sa spuneti este o categorie afectiva cu foarte putina ratuionalitate.

Daca ne gandim la generatuule „proaste si inapoiate2 ale parintilor si mai ales ale bunicilor vom vedea ca actul casatoriei era si civil si era atestat si religios.Era chiar o institutie a logodnei,iar fructul oprit,asa zisa taina a casatoriei era obtinut dupa casatorie si era intr-adevar ceva fascinant.
Astazi acest lucru se obtine usor,s-a facut o „revolutie sexuala� in Occidebt si acum si la noi din care au rezultat numai nefericiri,copii abandonati,casatorii multiple,schimbare de parteneri…adica de fapt asistam acum la probarea unei noi morale.

2.In al doilea rand studiile de psihologioe atesta ca omul se naste fara a avea un psihic uman si nacesta apare treptat in context social iar maturizarea apare pe la 20 ani si mai mult.
Dupa 18-20 ani structura personalitatii se „gipseaza�,intepeneste si nu se mai schimba decat foarte putin.
Lipsa de cunoastere,asa zisul „altruism� al fetelor care se combina cu un psihopat sau cu barbati cu mari vicii sau tulburari caracteriale spunandu-si ca prin dragoste,prin etc etc il va schimba se dovedeste repede o iluzie si cazul dv.este demonstrativ.
Deci daca aveati o perioada de cunoastere(gen logodna) acum nu mai va mirati de cum este baiatul pentru ca nimeni nu poate juca teatru cu propria personalitate decat cel mult 6 luni.

3.Acum vorbiti de suferinta,remuscari,depresie,nehotarare.
Bine dar acestea daca le intelegeti bine sunt pedeapsa binemeritatat si o suportati pana natura va sterge treptat totul,caci uitarea este inscrisa in regulile psihologiei umane.Altfel ar fi pe toate santurile morti de tristeze.

DECI NU PUTETI PRIMI DE LA NIMENI INDICATII CE SA FACETI.Cititi acestea,vorbiti cu parintii,cumpaniti si va hotarati.


120/60px 4KB


13-04-2006 23:37:49
E-mail | Site Citati
irena_amenajad
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 14-04-2006
Postari: 3
buna, am 23 de ani, cateva probleme si deasemenea cateva intrebari.profit de interesul pe care il acorzi acestor mesaje pentru a-ti expune situatia si pt a astepta un raspuns.problemele au inceput prin adolescenta cand am suferit ceva episoade depresive, fara o intensitate prea mare, cauza principala fiind un complex de inferioritate(aveam un nas mare si acvilin), peste care nu am putut sa trec(evident ca sufeream extrem de mult la glumele colegilor, la remarcile rautacioase de pe strada).
am fost intotdeauna un copil ambitios si inteligent asa ca in  generala eram unul dintre cei mai buni copii din scoala(olimpiade...), si am urmat cursurile celui mai bun liceu(cea mai buna clasa)-in aceasta perioada am inceput sa am probleme de atentie si concentrare, notele mele au inceput sa scada si am manifestat o lipsa de interes pentru orice.Pentru ca ma consideram urata, incercam sa atrag atentia in diverse feluri, imi placea sa stau cu baietii, sa glumesc pe teme sexuale(mai mult decat faceau colegele mele).am inceput sa ma masturbez prin clasa a 10-a, iar viata sexuala la 18.Pe la aceasta varsta am inceput sa sa iau romener(pt memorie) fara prescriptie; nu ma puteam concentra deloc si  ma pregateam pt facultate(drept-bucuresti).Am intrat la limita, dupa ce am facut o criza care i-a speriat si pe parintii mei(am plans vreo trei zile in continuu am aruncat cu lucrurile mele prin casa, am spart diverse obiecte prin casa, nimeni nu s-a putut intelege cu mine -crezusem ca nu am luat, si asta insemna sa raman in orasul meu natal.ma si vedeam casatorita cu tipul cu care eram la vremea respectiva, nefericita si trista toata viata  :rotfl.Tin sa precizez ca nu am avut niciodata o relatie mai lunga de 3 luni cu cineva, desi  intotdeauna acest aspect a fost important pentru mine.
Oricum dupa acesta criza parintii mei si-au dat acordul pt operatia la nas pe care mi-o doream cu intensitate de vreo 4 ani.Dupa ce am facut ac operatie mi se parea ca sunt incredibil de frumoasa, increderea in sexualitatea mea a urcat la cote inimaginabile si credeam ca sunt cea mai frumoasa si desteapta fiinta care s-a nascut de la adam incoace.Mi-a trecut dupa ce am esuat vreo 2 relatii si dupa ce am picat examene in fiecare sesiune.Tot in timpul facultatii am intalnit o persoana(femeie), care mi-a devenit cea mai buna prietena si care a scos la suprafata partea cea mai urata a personalitatii mele si care mi-a dus increderea la cote sub nivelul marii.Ma complexa, mi se parea ca este foarte desteapta si dupa o vreme mi se parea ca numai ea avea dreptate in discutiile noastre, iar in momentul in care a inceput sa ma critice, am inceput sa ma simt extrem de proasta si ca nu ma puteam descurca in nici un fel , (precizez ca am locuit impreuna  vreo 2 ani de zile).In perioada asta am inceput sa ma simt extrem de obosita atat fizic cat si psihic.Relatia cu femeia asta m-a epuizat in asa hal si din cauza faptului ca era extrem de razbunatoare si eu simteam ca trebuie sa-i raspund cu aceeasi moneda; a fost o lupta care s-a terminat in momentul in care ea nu a mai rezistat si  a plecat .oricum eu m-am simtit ca si cum as fi fost parasita si am fost deprimata o perioada.acest lucru s-a cumulat si cu  faptul ca tipul cu care eram la vremea respectiva si de care eram indragostita m-a parasit .atunci am avut cea mai puternica depresie(sapte zile am stat in pat fara sa ma gandesc la nimic, absolut nimic, nu imi trecea nici un gand prin minte, daca eram intrebata ceva eram confuza, nu puteam sa plang pt ca mintea mea refuza sa gandeasca, nu vroiam sa constientizez nimic) apoi inca vreo 2 luni nu am iesit din casa, iar apoi am inceput sa imi revin dar nu mai eram aceeasi persoana.Eram obosita tot timpul, nu ma puteam concentra, atentia imi fugea, am inceput sa scap lucruri din mana, ma loveam de obiectele din casa fara sa vreau.Am inceput sa devin ipohondra si sa cred ca sunt foarte bolnava, am inceput sa iau diverse pastile(ginseng,spirulina, flavotan, sa beau sticlute cu ginseng), tot in perioada asta apetitul meu sexual s-a marit considerabil, care a inceput sa ia forme aberante, ma masturbam toata ziua sau ma uitam la filme porno de una singura toata ziua, dupa care in urmatoarea zi eram in culmea deprimarii, nu ma puteam concentra catre nimic altceva inafara de a obtine placere asa.Numarul prietenilor mei a scazut considerabil pt ca nu ma mai interesa NIMIC.Nu faceam nimic altceva inafara de asta.Am fost la un endocrinolog care mi-a prescris diane si dupa o perioda lucrurile s-au ameliorat, am inceput sa lucrez, am inceput sa ma pot concentra , mi-a disparut depresia.Nici nu stiu de cand nu m-am mai simtit asa bine.Acum intrebarile:
1.imi este  frica sa intrerup tratamentul cu Diane, pt ca este posibil sa incep sa ma simt la fel ca atunci si ca o consecinta sa devin o ratata.Cum credeti ca pot rezolva aceasta situatie?
2. Am o problema serioasa cu increderea si stima fata de propria persoana.Cum as putea ameliora acest lucru?
3.Ce imi puteti spune cu privire la sexualitatea exacerbata si dependenta de sex?


14-04-2006 01:56:48
  Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81

irena_amenajad a scris:

buna, am 23 de ani, cateva probleme si deasemenea cateva intrebari.profit de interesul pe care il acorzi acestor mesaje pentru a-ti expune situatia si pt a astepta un raspuns.problemele au inceput prin adolescenta cand am suferit ceva episoade depresive, fara o intensitate prea mare, cauza principala fiind un complex de inferioritate(aveam un nas mare si acvilin), peste care nu am putut sa trec(evident ca sufeream extrem de mult la glumele colegilor, la remarcile rautacioase de pe strada).
am fost intotdeauna un copil ambitios si inteligent asa ca in  generala eram unul dintre cei mai buni copii din scoala(olimpiade...), si am urmat cursurile celui mai bun liceu(cea mai buna clasa)-in aceasta perioada am inceput sa am probleme de atentie si concentrare, notele mele au inceput sa scada si am manifestat o lipsa de interes pentru orice.Pentru ca ma consideram urata, incercam sa atrag atentia in diverse feluri, imi placea sa stau cu baietii, sa glumesc pe teme sexuale(mai mult decat faceau colegele mele).am inceput sa ma masturbez prin clasa a 10-a, iar viata sexuala la 18.Pe la aceasta varsta am inceput sa sa iau romener(pt memorie) fara prescriptie; nu ma puteam concentra deloc si  ma pregateam pt facultate(drept-bucuresti).Am intrat la limita, dupa ce am facut o criza care i-a speriat si pe parintii mei(am plans vreo trei zile in continuu am aruncat cu lucrurile mele prin casa, am spart diverse obiecte prin casa, nimeni nu s-a putut intelege cu mine -crezusem ca nu am luat, si asta insemna sa raman in orasul meu natal.ma si vedeam casatorita cu tipul cu care eram la vremea respectiva, nefericita si trista toata viata  :rotfl.Tin sa precizez ca nu am avut niciodata o relatie mai lunga de 3 luni cu cineva, desi  intotdeauna acest aspect a fost important pentru mine.
Oricum dupa acesta criza parintii mei si-au dat acordul pt operatia la nas pe care mi-o doream cu intensitate de vreo 4 ani.Dupa ce am facut ac operatie mi se parea ca sunt incredibil de frumoasa, increderea in sexualitatea mea a urcat la cote inimaginabile si credeam ca sunt cea mai frumoasa si desteapta fiinta care s-a nascut de la adam incoace.Mi-a trecut dupa ce am esuat vreo 2 relatii si dupa ce am picat examene in fiecare sesiune.Tot in timpul facultatii am intalnit o persoana(femeie), care mi-a devenit cea mai buna prietena si care a scos la suprafata partea cea mai urata a personalitatii mele si care mi-a dus increderea la cote sub nivelul marii.Ma complexa, mi se parea ca este foarte desteapta si dupa o vreme mi se parea ca numai ea avea dreptate in discutiile noastre, iar in momentul in care a inceput sa ma critice, am inceput sa ma simt extrem de proasta si ca nu ma puteam descurca in nici un fel , (precizez ca am locuit impreuna  vreo 2 ani de zile).In perioada asta am inceput sa ma simt extrem de obosita atat fizic cat si psihic.Relatia cu femeia asta m-a epuizat in asa hal si din cauza faptului ca era extrem de razbunatoare si eu simteam ca trebuie sa-i raspund cu aceeasi moneda; a fost o lupta care s-a terminat in momentul in care ea nu a mai rezistat si  a plecat .oricum eu m-am simtit ca si cum as fi fost parasita si am fost deprimata o perioada.acest lucru s-a cumulat si cu  faptul ca tipul cu care eram la vremea respectiva si de care eram indragostita m-a parasit .atunci am avut cea mai puternica depresie(sapte zile am stat in pat fara sa ma gandesc la nimic, absolut nimic, nu imi trecea nici un gand prin minte, daca eram intrebata ceva eram confuza, nu puteam sa plang pt ca mintea mea refuza sa gandeasca, nu vroiam sa constientizez nimic) apoi inca vreo 2 luni nu am iesit din casa, iar apoi am inceput sa imi revin dar nu mai eram aceeasi persoana.Eram obosita tot timpul, nu ma puteam concentra, atentia imi fugea, am inceput sa scap lucruri din mana, ma loveam de obiectele din casa fara sa vreau.Am inceput sa devin ipohondra si sa cred ca sunt foarte bolnava, am inceput sa iau diverse pastile(ginseng,spirulina, flavotan, sa beau sticlute cu ginseng), tot in perioada asta apetitul meu sexual s-a marit considerabil, care a inceput sa ia forme aberante, ma masturbam toata ziua sau ma uitam la filme porno de una singura toata ziua, dupa care in urmatoarea zi eram in culmea deprimarii, nu ma puteam concentra catre nimic altceva inafara de a obtine placere asa.Numarul prietenilor mei a scazut considerabil pt ca nu ma mai interesa NIMIC.Nu faceam nimic altceva inafara de asta.Am fost la un endocrinolog care mi-a prescris diane si dupa o perioda lucrurile s-au ameliorat, am inceput sa lucrez, am inceput sa ma pot concentra , mi-a disparut depresia.Nici nu stiu de cand nu m-am mai simtit asa bine.Acum intrebarile:
1.imi este  frica sa intrerup tratamentul cu Diane, pt ca este posibil sa incep sa ma simt la fel ca atunci si ca o consecinta sa devin o ratata.Cum credeti ca pot rezolva aceasta situatie?
2. Am o problema serioasa cu increderea si stima fata de propria persoana.Cum as putea ameliora acest lucru?
3.Ce imi puteti spune cu privire la sexualitatea exacerbata si dependenta de sex?


Situatia dv.ne arata cum o criza a personalitatii din perioada adolescentei daca nu este condusa bine de individ si anturajul poate sa nu se vindece odata cu maturizarea personalitatii asa cum se intampla la majoritatea indivizilor si poate sa lase sechele in perioada adulta.Problema cu nasul,cunoscuta ca asa zisa dismorfofobie(impresia ca esti urat, ca anumite aspecte corporale nu sunt ca a celorlalti) este foarte frecventa la adolescentii in criza si se termina prin acceptarea corpului pe care il ai.Cat priveste operatia estetica,in Occident o asemenea operatie nu se face fara avizul psihiatrului,iar dumneta nu ai avut un asemenea aviz.O alta problema a matale este o criza de identitate,de identitate de sex,o anumita duplicitate  privind imaginea psihologica despre sexul feminin,datorat unui supraeu slab(o constructie morala slaba,probabil si lipsa de constiinta religioasa).Masturbarea,lesbianismul ca si excesul de sex,credinta ca fericirea consta doar in satisfactia biologica sexuala denota o lipsa totala de frana din partea componentei sociale a personalitatii(am spus acel supraeu),ceea ce pune problema superficialitatii unei educatii civice,religioase etc.Siptomele depresive descrise,accesele,comportamentul dv.bizar sunt consecintele primelor doua.Din ceea ce am discutat mai sus trage concluziiAcum raspunsurile punctuale cerute:1.imi este  frica sa intrerup tratamentul cu Diane, pt ca este posibil sa incep sa ma simt la fel ca atunci si ca o consecinta sa devin o ratata.Cum credeti ca pot rezolva aceasta situatie?1.raspuns:Nu cunosc acest medicament,nu stiu ce substanta de baza are,denumirea comerciala nu-mi este cunoscuta2. Am o problema serioasa cu increderea si stima fata de propria persoana.Cum as putea ameliora acest lucru?2.Raspuns:prin schimbarea atitudinii morale,intarirea supraeului,toate realizabile in cadrul unui program de psihoterapie profesionala3.Ce imi puteti spune cu privire la sexualitatea exacerbata si dependenta de sex?3.raspunsin analiza facuta mai sus puteti trage concluzii pentru aceasta intrebare Din pacate voi lipsi din localitate pana dupa 1 mai si nu o sa va mai pot da un eventual raspuns,la o eventuala solicitare.Luati legatura cu un psihiatru-psihoterapeut,dv.necesitati nu o asistenta principiala ca aceasta ci, o asistenta personalizata,o asistenta concreta pentru dv, si o relatie medic-pacient pentru dv.Varsta de 23 de ani este o varsta in care un psihiatru sau psiholog bun,cu ajutorul dv.poate sa recupereze ce ati pierdut.Tratamentul medicamentos este secundar,psihoterapia este terapia principala


200/149px 5.5KB


14-04-2006 13:14:30
E-mail | Site Citati
irena_amenajad
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 14-04-2006
Postari: 3
Precizari:
1.pastilele indicate de endocrinolog sunt diane-35(anticonceptionale)- "substanta activa, ciproteronul acetat( un antiandrogen si un progestativ potent, este eficient in 50-75% din cazurile de hirsutism. Nu este aprobat pentru uz clinic in SUA, din cauza efectelor cancerigene pe glandele mamare, precum si a efectelor teratogene. Clinic, se utilizeaza ciclic, impreuna cu etinilestradiol, pentru a preintampina dismenoreea la intreruperea ciproteronului.)"- diagnosticul a fost-virilizare(acnee fata, spate, hirsutism), la analize testosteronul a fost in limite normale, doctorul  spunandu-mi ca receptorii pot fi mai sensibili.Stiu ca in mod normal aceste pastile dau depresie, dar mie mi-au vindecat-o si m-au echilibrat.
2. relatia cu femeia respectiva nu a implicat relatii sexuale, desi probabil la nivel psihologic o percepeam ca pe un partener;
3. am avut o credinta puternica(ma rugam, mergeam la biserica, camera mea din casa parintilor are o gramada de icoane pe pereti) pana in momentul in care problemele m-au depasit si ea a devenit extrem de slaba pana la disparitie si o data cu ea si speranta intr-un viitor, orice viitor.incerc sa o recapat.
4. cu privire la supraeu (moralitate, credinta..),  as dori detalii pentru a intelege mai bine notiunea(cred ca si ceilalti ar fi interesati) si deasemenea relatia care exista intre eu, supraeu, subconstient; puteti indica si lucrari accesibile unui om care nu este de specialitate.
5. Nelamurirea mea este daca starea aceea depresiva si comportamentul aberant au o cauza fiziologica sau psihica.

multumesc pentru rapiditatea cu care ati raspuns.


14-04-2006 22:19:00
  Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81
Deoarece peste cateva ore plec intr-un concediu de 15 zile va trimit doar un material despre anumite aspecte ale personalitatii.

va asigur ca boala dv este pur psihologica si cindecabila

Iata materialul:


                                            5.Desvoltarea ontogenetică a personalităţii


      Desvoltarea personalităţii începând din copilărie este,în esenţă,un proces de cucerirea autonomiei.O contribuţie importantă în acest domeniu a fost elucidarea importanţei culturii şi societăţii asupra desvoltării personalităţii. Freud a evidenţiat,în mod deosebit,rolul sexualităţii,deoarece trăia într-o epocă în care problemele sexuale erau frecvent incriminate în nevroze,tocmai că în acea epocă rigidă ele erau considerate ca probleme tabu.ÃŽnsăşi Freud,dându-şi seama de exagerările făcute va reveni în  studiile sale ulterioare,acordând maximum de importanţă egoului (depozitar al conceptelor individuale despre alţii şi despre el însăşi).
Erikson nu respinge în bloc teorie freudiană privind desvoltarea personalităţii şi nu nesocoteşte contribuţiile psihanalizei,în domeniul psihologiei,aşa cum o fac o serie de cercetători din domeniul antropologiei culturale,dar Erikson vizează,în primul rând desvoltarea individului,în viziune psiho-socială.Erikson porneşte,în studiile sale,de la o serie de cercetări privind rezervaţiile de indieni din California şi Dacota de Sud şi celebrele studii privin reintegrarea veteraniulor de război după al II-lea război mondial.Erikson observă la aceste categorii de oameni sindroame psihopatologice pe care nu le putea explica în cadrul teoriei freudiene tradiţionale.Astfel,arată autorul,în cadrul tulburărilor emoţionale a acestor persoane adulte apărea în mod acut sensaţia de desrădăcinare şi lipsă de continuitate în timp,între felul de viaţă prezent şi cel anterior (mai ales la indieni,faţă de cel descris în istoria tribală.Indianul avea astfel,sentimentul unei rupturi cu trecutul dar mai ales nu se putea identifica cu viitorul pe care îl oferea asimilarea valorilor culturii albilor.Deci,arată Erikson,problemele care îi confruntau pe aceşti oameni,ţineau de egoul lor şi de cultură şi numai întâmplător şi nesemnificativ de impulsuri sexuale scoase atît de pregnant în evidenţă de către Freud.ÃŽn ceea ce priveşte soldaţii demobilizaţi,ei nu mai realizau cine erau,întâmpina greutăţi mari în activităţile care le întreprindeau, îşi adaptau cu mare dificultate activitatea şi atitudinea lor la noua situaţie din timp de pace.
Erikson arată că în aceste situaţii elementul central este frica pierderii identităţii,ceea ce determină stări de anxietate,amintind tot arsenalul de frici infantile a omului.Este vorba,spune Erikson,de o "confuzie de identitate",de căutarea scăpării în pseudoidentităţi care la tineri,de exemplu,arată Campailla se manifestă prin multiplicarea imaginilor parentale,cu accentuarea la ei a sensului independenţei,refuzul de autoritate,lucru determinat în mare parte de structura familială.Erikson (în "Childhood and Society" socoteşte că pe lângă studiile freudiene ale desvoltării psihosexuale se poate vorbi şi de stadii psihosociale de desvoltare a eului,în care se stabileşte orientarea de bază faţă de sfera socială şi individuală.Desvoltarea stadială după Erikson,continuă însă toată viaţa şi ea nu se opreşte,ca în concepţia freudiană la adolescenţă.
    ÃŽn cele ce urmează vom prezenta principalele etape de desvoltare a personalităţii umane,urmărind pe cât posibil acest lucru atât din punct de vedere psihologic cât şi psihosocial (mai ales desvoltarea stadială descrisă de Erikson).
      Perioada 0-1 an începe prin prima frustraţie care este actul naşterii. Organismul copilului venind în contact direct cu mediul exterior este supus unor importante eforturi de adaptare.Experienţele prenatale şi situaţia de naştere,arată Phylis Greenacre,contribuie la crearea unei predispoziţii la angoasă care diferă de cea ulterioară,fiind lipsită de conţinut psihologic şi operând la nivel reflex.Chiar înainte de naştere ar exista o schemă de conduită care aminteşte angoasa,schemă care este influenţată de naştere şi de primele experienţe postnatale fiind,după autorul suscitat,un potenţial organo-fiziologic.Freud a fos primul care a subliniat importanţa psihologică a traumatismului naşterii,prin afluxul iniţial de excitanţi externi,care se exercită asupra unui organism lipsit de apărare.Această situaţie,de la naştere,spune Hauser,devine prototipul tuturor angoaselor ulterioare.Otto Rank susţine,din contra că,traumatismul naşterii are un rol central în desvoltarea personalităţii, "naşterea fiind un şoc profund,care creiază un rezervor de angoasă,părţi din ea liberându-se în cursul întregii existenţe".Dependenţa de mamă,în această perioadă,este aproape totală şi asigură copilului satisfacerea principalelor instincte.Copilul în această perioadă nu poate amâna satisfacerea nevoilor şi se conduce după principiul plăcerii.ÃŽn această perioadă are loc o maurizare a funcţiilor biologice bazale,o desvoltare a sensibilităţii,apariţia primelor legături temporale,a primelor achiziţii comportamentale.Imitaţia devine,în această perioadă,primul mecanism de învăţare.Este vorba de "contagiune tonică"(Sivadon),musculară,la care se adaugă imitaţia.Apar primele funcţii simbolice (copilul va imita părintele chiar în absenţa acestuia).
    Desvoltarea copilului se face atât pe linie biologică cât şi psihologică şi Kolb subliniază că individul trece acum în contextul condiţiilor sociale (la început în familie),existând chiar o subordonare a legilor biologice celor sociale.Comunicarea are la început un rol emoţional,pentru ca ulterior să apară limbajul.ÃŽn această perioadă,conform teoriei freudiene,se desvoltă stadiul oral.Sexualitatea este autoerotică şi dirijată spre zona erogenă bucală, iar obiectul original al plăcerii sexuale este sânul matern (sau substitutul său).Plăcerea copilului este de a fi nutrit.Primul obiect (în sens psihanalitic) al fiecărui individ este mama (care în sens larg înseamnă persoana care execută îngrijirea copilului).Copilul nou născut nu are conştiinţa lumii exterioare şi nu se distinge pe el de ceilalţi.Relaţia obiect-sugar se stabileşte în 2 direcţii:autoerotică (masturbaţia în cadrul narcisimului primar) şi relaţia anaclitică (relaţia de dependenţă a copilului de persoana care îl îngrijeşte). După Stern "descoperirea lumii" se face în 3 spaţii succesive:spaţiul bucal, spaţiul apropiat,spaţiul locomotor.La sfârşitul primului an,copilul va percepe imaginea mamei,imagine care îi va servi de model,pentru propria imagine. Frica,insecuritatea,neliniştea în această etapă se pot transmite şi transforma în ură,agresivitate (ţipăt,agitaţie).Reacţia ambivalentă,subliniază Hauser este partea a 2-a a stadiului oral,apărând odată cu pulsiunile sadice (tendinţa de a muşca,dorinţa de a distruge,combinată cu dorinţa de unire libidinală cu mama).Acesta este primul conflict şi Freud subliniază astfel că ura este tot atât de veche ca şi iubirea.ÃŽnţărcarea rezolvă stadiul oral şi va fi în fond un traumatism,o pedeapsă,o frustraţie pentru copil.
     Vorbind din punct de vedere psihosocial,Erukson ne arată că primul an de viaţă este caracterizat prin unitatea de contrarii "încredere faţă de neîncredere".ÃŽn acest stadiu interacţiunea socială se bazează la o extremă pe încredere fundamentală,la cealaltă pe neîncredere.Calitatea îngrijirii,contactul uman (mai ales afectiv),joaca,zâmbetul,vorbitul cu copilul desvoltă încrederea,impresia că lumea este un loc în care te afli în siguranţă,iar oamenii sunt de folos şi de încredere (Erikson).Această perioadă cheie,în dezvoltarea personalităţii este influenţată deci de situaţiile de satisfacţie sau lipsă de securitate,care va determina sentimente care pot dura toată viaţa. Lipsa stimulării materne din primele 3 luni duce la desvoltarea la copii a apatiei şi a unui exces de nelinişte.ÃŽn caz de atitudine negativă,copilul va deveni neîncrezător,suspicios faţă de lume.De fapt această dilemă,încredere-neîncredere,începe doar în acest stadiu,dar ea se va continua şi în stadiile ulterioare.
       Perioada 1-3 ani este denumită şi prioada primei copilării,când se continuă etapa desvoltării sensorialităţii şi apar primele începuturi de gândire.Reprezentările reale sau simbolice se interiorizează şi apare treptat o lume interioară care o dublează pe cea din afară.La trei ani copilul poate executa o sarcină care i se cere,apare conştiinţa de sine,ceea ce reprezintă,de fapt,"ziua de naştere a personalităţii umane".Până la această dată copilul se confundă cu ambianţă,având faţă de ceilalţi o atitudine impersonală,inactivă sau contemplativă (Kolb).Desvoltarea afectivă are loc paralel.
ÃŽn această perioadă psihanaliştii situiază stadiul anal al desvoltării,relaţiile cu mama fiind mediate prin actul de relaxare şi retenţie a sfincterelor tradus prin plăcerea legată de sensibilitatea sfinctero-anală.Zona erogenă este mucoasa ano-rectală,iar obiectul este pulsiunea anală.Deşi separarea de mamă este completă,mama rămâne încă un obiect "manipulabil",bolul fecal reprezentând pentru copil o monedă de schimb cu adultul.Această perioadă se caractrizează prin trăsături sadice.
     Din punct de vedere psiho-social,în această perioadă,se încearcă a se stabili locul persoanei copilului în contextul relaţiilor familiale.Pentru Erikson,acest al 2-lea stadiu este dominat de unitatea de contrarii "autonomie faţă de îndoială".Dacă încurajarea este tonică şi naturală,copilul va căpăta simţul autonomiei şi din contra dacă este împiedecat va apare îndoială,ruşinea,credinţa că nu poate stăpâni mediul înconjurător şi pe el.
       Perioada 3-6 ani este perioada în care copilul este conştient de sexul său şi când realizază primul model al personalităţii sale,înainte de a intra în şcoală.Apare şi se desvoltă imaginea propriului corp.Piaget subliniază egocentrismul specific acestei etape,copilul considerând că lumea gravitează în jurul său,interdicţiile ducând la reacţii violente.Psihanalitic se localizează în această perioadă stadiul falic,cu un anumit primat asupra organelor genitale.ÃŽn această perioadă se situiază fenomenele "castrării" şi cel al "invidiei penisului",iar desvoltarea afectivă ar fi suficientă pentru a apare complexul lui Oedip.Complexul lui Oedip are în viziunea psihanalitică rol de organizator şi controlor al structurii personalităţii,fiind axul de referinţă majoră a psihogeneticii umane pentru psihanaliză (Hauser).Complexul Oedip apare între 3-5 ani,fiind un conflict sexual specific,inaugurând genitalizarea libidoului.Complexul Oedip are un rol fundamental în structurarea personalităţii,prin alegerea unui obiect de amor bine definit,accesul la genitalitate,efectul asupra constituţiei supraeului şi eului ideal (Hauser). Complexul Oedip la băiat se caracterizează prin aceia că băiatul identificându-se cu tatăl intră în conflict cu acesta,în relaţiile cu mama.Tatăl devine model de admirat şi urât şi aşa cum subliniază psihanaliştii,aceasta ducând la interiorizarea acestor contradicţii şi refularea lor.Acest lucru împinge în mod dialectic individul către o nouă etapă de individualizare şi autonomie,ţinta finală a desvoltării personalităţii.Competiţia oedipiană nu este în reală ci doar fantastică,pentru că mama deja a ales şi copilului nu-i poate oferi decât consolaţii materne fără libidou erotic,motiv pentru care până la urmă copilul abandonează obiectul incestuos,renunţând cu totul la această competiţie.
    La fete obiectul devine tatăl şi o serie de alte decepţii (înţărcarea,educaţia etc) duc la părăsirea mamei şi îndreptarea în acelaşi timp către tată.
Desvoltarea  şi depăşirea complexului lui Oedip duce la desvoltarea supraeului,prin interiorizarea tuturor instinctelor trecute şi prezente, identificarea cu părintele idealizat (în special supraeul tatălui,după Fenichel).Orizontul copilului se lărgeşte tot mai mult datorită confruntării cu cei de o vârstă cu el,motiv pentru care se intensifică relaţiile extrafamiliale.
    La această vârstă identificarea şi imitaţia sunt maxime şi apare după Erikson o nouă unitate de contrarii,"iniţiativa faţă de vinovăţie".Dacă copilul este încurajat în actele sale acest lucru va duce la desvoltarea iniţiativei. Părinţii,subliniază Erikson,stimulează iniţiativa copiilor prin felul în care răspund la întrebări,prin stimularea în joc.ÃŽn caz contrar,arată autorul,apare sentimentul de vinovăţie care apoi va persista şi în stadiile anterioare.
    Perioada 6-9 ani este perioada intrării în şcoală.De acuma obligativitatea nu mai este relativă.Activitatea copilului se desfăşoară în două medii cu exigenţe foarte diferite (şcoală,familie).Spaţiul de mişcarea a copilului se lărgeşte,iar comportamentul de acasă diferă de acela de la şcoală.Acţiunile copilului sunt supuse recompensei şi pedepsei.ÃŽn această perioadă copilul asimiliază şi interiorizează criteriile valorice elaborate de societate.Pot apare în această perioadă dificultăţi de adaptare,sentimentul neputinţei, inferioritatea scăderea interesului pentru învăţătură, indisciplina. Neconcordanţa rolului copilului acasă şi la şcoală poate genera anumite conflicte.
Pe plan afectiv,conflictul Oedip este rezolvat,fiind urmat de aşa numita "perioadă latentă",ceea ce ,aşa cum subliniază Sivadon,"permite copilului să reflecteze".Comportamentul tinde a fi dominat de sublinieri parţiale şi prin formaţii reacţionale.Este o perioadă favorabilă achiziţiilor şcolare,culturale.
     Dimensiunea psiho-socială,arată Erikson,este dominată de unitatea de contrarii "sârguinţă faţă de inferioritate".Dacă în munca lor la începutul şcolarizării,copilul este încurajat,lăsat a-şi termina lucrurile, recompensaţi, sârguinţa lor va creşte.Dacă din contra sunt criticaţi,descurajaţi,la aceşti copii va pare sentimentul inferiorităţii,sentiment care care apoi se va transmite şi în etapele următoare.
     Perioada 9-12 ani este perioada pubertăţii,prin apariţia de transformări fizice şi o desvoltare pulsională maximă.Se desvoltă cadrul spaţio-temporar al gândirii concrete a copilului (curiozitate,sete de cunoaştere),iar pe plan social este vârsta grupului prin excelenţă.Inteligenţa atinge o desvoltare deplină.Se desvoltă noţiunile de clasă,serie structurală.Funcţiile fiziologice se maturizează iar individul devine conştient de sexul său,de rolul său în societate,ceea ce duce la modificări ale raporturilor sale cu lumea.
Perioada adolescenţei survine imediat după apariţia pubertăţii,având limite neprecise şi,în mare parte în cadrul societăţii actuale extinse în ambele sensuri de vârstă (ar fi cuprinsă între 12-18 ani şi chiar până la 23-25 ani).
După Sivadon,perioada adolescenţei se caracterizează prin 3  fenomene mai importante:
      -repunerea în discuţie a schemei corporale;
      -reapare desvoltarea libidinală;
      -apare gândirea conceptualizată;
     Este vorba de o perioadă de autoelaborare conştientă a personalităţii cu cristalizarea idealurilor,elaborarea planurilor,realizarea unui raport dintre interesele generale şi personale,se formează atitudinea faţă de îndatoririle sociale.Toate acestea,arată Kolb,fuzionează într-o structură unitară, indisolubilă,formând scheletul tipului de personalitate.Deşi procesul va mai continua prin finisări de mai mică importanţă,se poate spune că în jurul vârstei de 18 ani personalitatea este practic încheiată.Această realitate este sancţionată şi pe plan juridic prin stabilirea la 18 ani în majoritatea ţărilor a vârstei majoratului,când tânărul este investit cu drepturi şi obligaţii de cetăţean adult.Această etapă este numită de către psihologi,drept "a 2-a naştere a personalităţii".
     Adolescentul care a fost gazda a numeroase modificări organice şi fiziologice,va trebui să capete şi un statut social.Adolescenţii îşi construiesc în acest stadiu propria imagine despre familie,despre sine,societate ca ideal, imagini pe care le compară cu realitatea.ÃŽn această fază,arată Erikson, adolescentul poate elabora teorii sau filozofii care să concentreze toate aspectele contradictorii ale societăţii într-un întreg armonios.
Dar adolescentul ,va crede adeseori că idealul este tot aşa de  uşor de realizat ca şi în imaginar.Erikson consideră că această etapă este dominată de sentimentul identităţii eului,unitatea de contrarii fiind "identitate faţă de confuzia rolurilor".Adolescentul îşi formează imaginea de sine pe baza totalităţii celor învăţate despre el şi acest lucru trebuie adunat într-un întreg care să aibă un sens care să indice o continuitate cu trecutul,pregătind în acelaşi timp viitorul.Dacă în acest proces,adolescentul a reuşit,înseamnă că el a ajuns la un sens al identităţii psihosociale (ştie ce este,de unde vine,încotro se îndreaptă.ÃŽn această fază părinţii şi educatorii pot să-i insufle un simţ de încredere,să-l ajute să-şi desvolte iniţiativa.Din contra,dacă intervin fenomene negative,condiţii familiale vitrege,greutăţi în calea nivelului său de aspiraţie, lipsa de modele sociale de identificare etc,apare confuzia de roluri, adolescentul neputând ajunge la un sens al identităţii.ÃŽn acest sens,autorul arată că adolescentul nu ştie cine este,de unde vine,încotro se îndreaptă. Erikson elaborează cunoscuta teorie a "difuziunii identităţii".Pe acest fond pot apare la această vârstă manifestări psihopatologice numite uneori "preschizofrenii",tulburări de personalitate,depresii sau fenomene paranoice,care în concepţia lui Erikson sunt rezultatul temporar sau definitiv al inabilităţii eului de a-şi stabili o identitate normală.
     Erikson subdivide această "criză" în cinci aspecte importante şi anumea:
    a.Momentul crizei sau "eşecul",care este o stare de difuziune acută a identităţii,care apare atunci când se pune problema identităţii fizice,alegerea profesiei,autodefinirea socială,energia competitivă;
     b.Problema identităţii:problema conflictelor interne apărute,pot determina o stare de izolare externă şi un vacuum interior.Insuficienţa clarificării propriilor valori,arată Erikson,îl fac pe adolescent inabil de a repudia sau accepta anumite categorii de valori din afară.Adeseori ieşirea din impas se face prin supunerea oarbă faţă de un lider (de obicei adult),pentru ca eşecul să-l ducă la neîncredere,izolare,introspecţie;
     c.Problema difuziunii perspectivei timpului este privită de către Erikson ca o exacerbare psihopatologică în perspectiva zilei,cu sensaţia de pierdere a timpului în actuala existenţă.El se simte în acelaşi timp tânăr şi foarte bătrân iar neîncrederea se poate transforma într-o stare de anxietate puternică.ÃŽn acest sens,adolescentul va pierde ore întregi pentru muzică,filme,îi va fi greu să pornească sau să execute cele mai mici lucruri,să schimbe activitatea. Această atitudine de adolescent "leneş",impertinent poate duce familia la adevărate răsboaie reci sau calde.
     d.Un alt aspect,subliniază Erikson,este "difuziunea industriaslă" specifică societăţilor industrializate moderne.Adolescentul va pleca cu prietenii să asculte muzică,să facă autostopul etc.
     e.Există şi posibilitatea stabilirii unei "identităţi negative".ÃŽn caz de evoluţie nefavorabilă,vom avea de a face cu un tânăr revoltat,ostil,care respinge în bloc valorile contemporane,respinge orice  rol social,uneori chiar propria sa origine etnică sau naţională,propria sa clasă socială.Se ajunge chiar la negarea identităţii personale (până la schimbarea numelui),iar alteori,arată Howels,identificarea negativă se poate exprima prin acceptarea perversă a modelelor prezentate de părinţi ca negative sau periculoase (viaţa de bandă,droguri, homosexualitate, filozofie diferită etc).
     Am arătat că,în cadrul desvoltării stadiale de care a vorbit Erikson,evoluţia nu se opreşte la adolescenţă ci ea se extinde dealungul întregii vieţi.ÃŽn acest sens vom urmări în continuare celelalte etape descrise de Erikson.
      Faza tinereţii este o fază de debut şi acomodare în viaţa de familie sau profesională.ÃŽn acest stadiu a ajuns la o identitate personală şi este bine încadrat social.Din punct de vedere psiho-social etapa este dominată de unitatea de contrarii "intimitate faţă de izolare".Condiţiile sociale pot contribui sau împiedeca intimitatea (care nu include numai relaţiile cu sexul opus şi legăturile de prietenie de orice fel).Dacă acest sentiment de intimitate nu este realizat apare sentimentul izolării.
      Etapa vârstei mijlocii când individul este bine încadrat şi adaptat la viaţa socială şi de familie.In această fază,dimensiunea psihosocială este caracterizată prin diada "altruism faţă de egocentrism".Altruismul constă în aceea că individul se ocupă şi de alţii,în afara persoanei proprii,de familia sa şi mai ales de felul în care se ocupă de generaţiile viitoare,de natura societăţii şi lumea în care generaţia viitoare va trăi.Cei care nu reuşesc în această direcţie ajung la o stare de egocentrism în care grija faţă de nevoile proprii şi confortul personal se află pe primul plan.
       Stadiul de împlinire,când vine timpul meditaţiei şi acela de a te bucura de ceea ce a-i realizat.ÃŽn această fază dimensiunea psiho-socială se bazează pe unitatea de contrarii "realizare-disperare".Sensul realizării rezidă în capacitatea individului de a-şi privi viaţa cu satisfacţie.Dacă acest lucru nu este posibil,viaţa va pare ca un lung şir de ocazii pierdute,sensuri greşite.ÃŽn această fază individul îşi dă seama că totul este prea târziu pentru a mai începe ceva.ÃŽn această situaţie personalitatea umană va fi dominată de sensul disperării,regretul pentru ceea ce ar fi putut face dar nu a reuşit.
      Modelul stadial,descris de Erikson,îşi are adesea corespondenţă în explicarea tulburărilor emoţionale ale diferitelor vârste,în fiecare stadiu apărând crize emoţionale,care în realitate sunt fenomene de inabilitate a personalităţii sau eşecuri de rezolvare deschisă a crizelor.Personalitatea adulţilor nu ne mai apare în această viziune doar ca un efect al conflictelor infantile,acordându-se societăţii un mare rol în formarea personalităţii individului.


86/86px 2.7KB


14-04-2006 23:37:46
E-mail | Site Citati
ice_baby
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 18-04-2006
Postari: 3
Ciao.Eu cum pot vb cu cineva?Fara a-mi publica ceea ce am de zis ?In sensul ca as dori sa vb cu cineva in privat.As dori sa ma ajute cineva cu o parere,pt.ca sunt disparata si prefer parerea unui necunoscut decat a unui cunoscut.Va rog...astept raspunsul vostru...fie si in e-mail...Mersi.

Modificat de ice_baby (18-04-2006 02:21:10)


18-04-2006 02:03:13
E-mail Citati
ice_baby
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 18-04-2006
Postari: 3
Va rog din suflet...imi puteti raspunde si mie careva!!!

18-04-2006 18:14:08
E-mail Citati
cristina
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 23-02-2006
Postari: 6
din nou suparata.Oare exista  vreun tratament in lumea asta care sa te faca bine atunci cand stii ca ai deprsresie?
Dar cred ca mai corecta este intrebarea de ce nici un psihiatru nu iti poate raspunde la toate intrebarile?Ma chinui cu tulburaraea depresiva de 3 luni.Sunt perioade cand ma simt bine si atunci cand cred ca trece ma loveste iar.Cu ce am gresit?
Cum sa ma controlez/ce sa mai fac?
Tratamentul medicamentos vad ca are efecte temporare.Am asociat tratamentul cu credinta,cu rabdare,si cu nu stiu mai cate.Toata lumea zice sa ma controlez.La un moment dat iti pierzi si rabdare si credinta .Cred ca nu peste mult timp iti pierzi si mintile.
      ce ma innebuneste cel mai atre este tauitul care il aud in cap incontinu.Si nimeni nu ii gaseste o explicatie.Poate cineva sa imi dea o axplicatie la acest tauit pe care el aud de 3 luni.de ce?de sa fac sa scap de el ca ma innebuneste.Mentionez ca am tensiune mica 9 cu 6 si tahicardie.Daca stie cineva vreun leac ajutat-ma .Crdeti-ma ca simt ca imi pierd mintile.


18-04-2006 19:53:08
  Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81

cristina a scris:

din nou suparata.Oare exista  vreun tratament in lumea asta care sa te faca bine atunci cand stii ca ai deprsresie?
Dar cred ca mai corecta este intrebarea de ce nici un psihiatru nu iti poate raspunde la toate intrebarile?Ma chinui cu tulburaraea depresiva de 3 luni.Sunt perioade cand ma simt bine si atunci cand cred ca trece ma loveste iar.Cu ce am gresit?
Cum sa ma controlez/ce sa mai fac?
Tratamentul medicamentos vad ca are efecte temporare.Am asociat tratamentul cu credinta,cu rabdare,si cu nu stiu mai cate.Toata lumea zice sa ma controlez.La un moment dat iti pierzi si rabdare si credinta .Cred ca nu peste mult timp iti pierzi si mintile.
      ce ma innebuneste cel mai atre este tauitul care il aud in cap incontinu.Si nimeni nu ii gaseste o explicatie.Poate cineva sa imi dea o axplicatie la acest tauit pe care el aud de 3 luni.de ce?de sa fac sa scap de el ca ma innebuneste.Mentionez ca am tensiune mica 9 cu 6 si tahicardie.Daca stie cineva vreun leac ajutat-ma .Crdeti-ma ca simt ca imi pierd mintile.




Cred ca sunteti cumva desorientata.Spuneti ca aveti depresie.poate dar diadnosticul il pune un medic.

Decat sa disperati mai bine duceti/va ca un om al secolului 21 la medicul psihiatru.

Boala prejudecatilor prin care se ocoleste psihiatria deoarece aceasta ar atesta nebunia este depasita de cei din acest secol.

Deci imediat va preyentati la psihiatru.
Este absurd ca cineva,fie si psihiatru,din cele 50 cuvinte utiliyate aici sa puna diagnosticul,ba sa va spuna si remediul.Dumnevoastra enuntati simptome(tiuit in urechi,tristete),dar medicina demult nu mai trateaya simptome ci boli eventual cauye ale bolilor.

Problema ca suferiti deoarece aveti pacate este depasita.Modelul religios ca boala psihica este pentru ca individul a ales dintre bine si rau,raul a fost modelul secolelor 14-16.

Deci sa nu mai prelungim-la psihiatru


19-04-2006 10:51:50
E-mail | Site Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81

ice_baby a scris:

Ciao.Eu cum pot vb cu cineva?Fara a-mi publica ceea ce am de zis ?In sensul ca as dori sa vb cu cineva in privat.As dori sa ma ajute cineva cu o parere,pt.ca sunt disparata si prefer parerea unui necunoscut decat a unui cunoscut.Va rog...astept raspunsul vostru...fie si in e-mail...Mersi.



ceea ce doriti gasiti doar in cabinetul unui medic psihiatru sau psiholog


19-04-2006 10:52:59
E-mail | Site Citati
ice_baby
Membru nou
Mesaj Privat

Inregistrat: 18-04-2006
Postari: 3
Ciao.Nu doream sa vb cu tine in prv.personal c sa vb.cu tine,dar nu vroiam sa-mi fac ucnoscuta povestea.Nu se poate nicicum rezolva asta?Nu exista un fel de chat prv ?

19-04-2006 22:17:17
E-mail Citati
argatu
Membru
Mesaj Privat

Din: Bucuresti
Inregistrat: 16-09-2005
Postari: 81

argatu a scris:


ice_baby a scris:

Ciao.Eu cum pot vb cu cineva?Fara a-mi publica ceea ce am de zis ?In sensul ca as dori sa vb cu cineva in privat.As dori sa ma ajute cineva cu o parere,pt.ca sunt disparata si prefer parerea unui necunoscut decat a unui cunoscut.Va rog...astept raspunsul vostru...fie si in e-mail...Mersi.



ceea ce doriti gasiti doar in cabinetul unui medic psihiatru sau psiholog



femeie de ghiata,

Cei care scriu aici sunt tot de ghiata.

Nu vad dece considerati ca aici cineva va cunoaste identitatea si ca doriti Chat.Pe Chat te poti marita dar Chat despre suferinte psihice nu prea am vazut,cel putin la romani.

deci fara frica expuneti ca anonima,sub orice user problema si daca vei gasi un suflet vibrator iti va raspunde.daca nu poate se va milostivi dl.Moderator sau daca nu, vii pe site/ul meu unde sunt moderator si ce pot iti voi explica.

Iata linkul meu>


http://19362005.3xforum.ro/viewforum.php?id=6


19-04-2006 22:33:05
E-mail | Site Citati
Pagini:  1 2 3 4 5 6 ... 10   Postati raspuns
Mergi la
Dezvoltat de 3X Media International
Forum Gratis